Sunt o adevărată. Partea a II-a

Se dă subsemnata, cu un simţ al orientării foarte dezvoltat, dar numai până atunci când coboară la metrou. Se mai dă staţia de la Eroilor, peronul de pe sensul Eroilor – Gara de Nord. Se mai dă ora la care trebuia adevărata din mine să ajungă la Obor – 12.10 PM.

De când mă ştiu, mi-a fost oarecum peste mână să merg cu metroul; reperele pe care mi le iau sunt – în mare parte – vizuale şi pe cuvântul meu că toate staţiile seamănă între ele. Dar de voie, de nevoie, a trebuit să învăţ să mă descurc. Şi iată-mă în iureşul metroului bucureştean. De nevoie, zic.

Cum ajung eu azi la Elefterie (că acolo mă lasă troleul), cobor la metrou, unde era plin de lume, şi tocmai ce apare un tren din ăla vechi şi foarte vopsit. Nu pomenea nimic de Dristor 2 sau de Industriilor, aşa că am presupus că merge unde vreau eu. Şi m-am urcat.

Prima staţie – Politehnica. Băi, zic, ceva nu-i bine. Parcă nu ajungea la Politehnică. Da’ hai, fie, oi fi eu defectă şi-am uitat. Deşi…

Armata Poporului. Hmmm, ce ciudat. Cum naiba, măi, parcă Armata Poporului era în Militari… Sunt defectă. Clar. Ia să scot eu cartea şi să mai citesc un pic, poate trece defecţiunea.

Gorjului. SIGUR sunt defectă. S I G U R. Totuşi, parcă la Gorjului stătea o prietenă… În fine. Măcar am lămurit defecţiunea.

Păcii. Aici, recunosc, am sărit de pe scaun şi m-am dus să mă uit la hartă. Mi s-au înmuiat picioarele când am văzut unde mama dracului ajunsesem. Cred că a fost vizibil inclusiv pe faţa mea, pentru că toţi cei din vagon se uitau lung la mine. Da’ luuung, cât de lung puteau ei, nu aşa, oricum.

Am coborât, am aşteptat zece minute metroul să mă duc înapoi la Eroilor. Ajung din nou pe peronul de unde luasem trenul greşit şi îmi dau seama că ăştia nu s-au gândit că există şi proşti pe lumea asta. Că-i un singur peron pentru ambele magistrale. Şi pentru oamenii care habar nu au să meargă cu metroul e cam greu să îl nimerească pe ăla bun.

Până la urmă, a venit şi trenul de Dristor 2. Da’ am suflat şi-n iaurt şi l-am întrebat pe un nene dacă mă duce la Gara de Nord (că era singura staţie pe care mi-o aminteam). S-a uitat la mine ca la ultimu’ om şi mi-a zis că da. Aventura Industriilor a durat cam o oră. Şi am reuşit să întârzii numai vreo douăzeci de minute.

Ah, să nu credeţi că e prima dată când trebuie să ajung la Obor de la Eroilor. Ba chiar am ajuns din prima de câteva ori. Dar sunt o adevărată; figura cu luatul metroului aiurea nu o comisesem până acum.

Va urma. Credeţi-mă!

P.S.: Lăsaţi-mă oriunde vreţi şi daţi-mi o hartă. Vă promit că vă scot de acolo în timp record. Numai daţi-mi o hartă!

4 thoughts on “Sunt o adevărată. Partea a II-a

  1. Mai, daca nu esti sigura, primul lucru care-l faci cand te urci in metrou e sa te uiti pe harta..pana si alea vechi au harta. Si statiile normal ca arata oarecum la fel (desi nu arata la fel), sunt niste statii, ce vrei, opere de arta? Is o gaura in pamant cu niste scari si o sina in care oamenii intra ca sa iasa prin alta gaura cu scari si sina.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s