Acum ceva vreme, într-un loc cu multă lume nouă – implicit bărbaţi (cel puţin după aparenţe).
În marea asta de figuri masculine, am constatat că unele mi-erau foarte familiare… deh!, cumva ne intersectasem. Pe unii ştiam de unde să-i iau, pe alţii – nici dacă mă tăiai. Şi mă trezesc că vine unul dintr-ăştia (ultimii) la mine şi-mi zice:
– Auzi, tu ai fost la şcoala generală x? *ştiam că-i lumea mică, da’ nici aşa…*
– Da, de ce? *mi-am dat foc. la propriu*
– Nu ştiu dacă îţi mai aduci aminte, noi am învăţat să croşetăm împreună.
Implozie. Revărsări ale apelor din pahare, zvăcniri ale pământului de sub picioare, scurt-circuitări ale sinapselor.
Din ziua aia nu-mi aduc aminte decât criza de râs.
P.S.: For the record, eu ştiu că am învăţat să croşetez cu maică-mea. Asta nu înseamnă că mai şi ŞTIU să croşetez.
simplicity is beauty 