Skip to content

Nu-l suport pe Eminescu

Thursday, 15th January 2009

Daţi-mi în cap, înjuraţi-mă. De fapt, nu că nu îl suport pe Eminescu, ci îl urăsc. Cu patimă.
Mi s-a băgat pe gât “poetul nepereche” ani la rând; toate profesoarele mele de română aveau orgasm când vorbeau de Eminescu. Niciodată nu am înţeles de ce.

De altfel, rămâne notorie o întâmplare dintr-o zi de 15 ianuarie, când profa (hehe, ce vremuri…) a venit la oră, a scos un ştergar pe catedră, a aprins o lumânare şi mi-a dat să citesc nu ştiu ce poezie-genială-fantastică-în-care-Eminescu-îşi-manifestă-geniul-creator. Ea plângea în hohote, mie îmi curgeau lacrimile de râs. Asta după ce, la ora trecută, ne povestise cum se îndrăgostise de Eminescu în liceu. Ca să înţelegeţi despre ce vorbesc, Eminescu era mort pe acele vremuri. Deci da?!

Să trecem peste aceste amintiri de nepreţuit şi să facem o analiză serioasă (mwuhahaha).
Omul a fost un geniu. Nu neg asta, că doar e absolut evident. Tehnica pe care o foloseşte e fantastică. Ok.
Mie mi se pare fad. Monoton, dacă vreţi. Aceleaşi şi aceleaşi teme.
Stau şi mă întreb dacă nu cumva sunt o victimă a ceea ce se numeşte “programă şcolară” (e orice altceva în afară de programă şcolară).
Ca să fiu sinceră, nu mi se pare corect nici faţă de opera lui, care – trebuie să recunoaştem – e consistentă şi, oricât nu mi-ar plăcea mie, un punct de reper al literaturii româneşti.

Şi totuşi, nu mai bine îi lăsăm pe bieţii copii să ajungă singuri la concluzia “Îmi place Eminescu”?
Le dai o mostră şi îi laşi să decidă singuri. Sau ne e atât de frică de faptul că poetul nepereche are, după mulţi ani, nişte echivalente?

Advertisements
13 Comments
  1. Doamna Mama permalink
    Thursday, 15th January 2009 1:30 PM

    Cred ca e legat de aceeasi situatie – eu nu am priceput un cuvant din Harry Poter, desi era cica in romana, iar altii nu se pot atinge de Ciresarii sau Al. Dumas.Putere de intelegere, experienta, preocupari, etc.
    Nu vorbim de anomalii!

  2. codro permalink
    Thursday, 15th January 2009 1:48 PM

    hahahaha

    mi-a placut inceputul
    🙂

  3. Anca Sandu permalink
    Thursday, 15th January 2009 8:39 PM

    Mi querida, e foarte posibil. Eu am o intrebare: de ce Blaga sau Stanescu sunt marginalizati?

    Codro, bine ai venit!

  4. Doamna Mama permalink
    Thursday, 15th January 2009 10:21 PM

    inainte de etc, mai puem spune perceptie, stare de spirit indusa…

  5. Anca Sandu permalink
    Thursday, 15th January 2009 10:30 PM

    Deci nu sunt chiar retardata. :)))))
    Esti tare, ce sa zic…

  6. Maria Coman permalink
    Friday, 16th January 2009 12:25 AM

    aoleu da’de sadoveanu ce zici? ca mie mi-a distrus copilaria. ceva mai plictisitor rar am vazut

  7. Anca Sandu permalink
    Friday, 16th January 2009 10:00 AM

    Sadoveanu?! Puah!

    Îmi aduc aminte şi acum, după mult timp (ştiu că nu pare), cum m-a terorizat nu ştiu ce profesoară că nu citisem Dumbrava Minunată. Ca rezultat, nici până acum nu am citit-o. Şi nici Domnu’ Trandafir.
    Cât despre Fraţii Jderi, ce să zic… Când am văzut ditamai cărţulia, mi-a pierit tot cheful.
    Deci Sadoveanu nu. Da’ deloc.

  8. Doamna Mama permalink
    Friday, 16th January 2009 11:56 AM

    Si eu care speram ca daca te las pe strada lumea nu stie a cui esti!!!!!
    Nici eu nu am reusit sa duc Fratii Jedri pana la capat, desi am incercat de cateva ori (de aia arata cartea ca si cum ar fi fost devorata! In realitate a fost chinuita!). Restul nu se cereau, asa ca nu mi-am propus sa fac eforturi inutile!
    Trecatnd de la gluma la lucruri mai serioase, daca veti vedea locurile prin care s-a plimbat si a scris, unde totul e molcom, veti pricepe de ce e scris asa si nu altfel.

  9. Little Miss Happy permalink
    Friday, 16th January 2009 2:14 PM

    let me join the club 🙂
    Si mai sunt profesoare care in loc sa incurajeze cititul..il fac pe copil sa citeasca ce e obligatoriu. Ala micu’ nestiind care e treaba..citeste prima data, a doua oara..si apoi crede ca toate cartile sunt la fel de naspa 🙂 In loc sa ii indrumeze sa citeasca ce li se potriveste..

  10. Anca Sandu permalink
    Friday, 16th January 2009 6:57 PM

    Locurile sunt superbe, într-adevăr, dar prefer să le văd en passant dintr-un Tico decât să stau acolo, în liniştea aia insuportabilă.

    Little Miss Happy, welcome to the club!
    Eu de asta spun că e foarte poosibil ca şi eu să fiu victima profesorilor români.

  11. Little Miss Happy permalink
    Friday, 16th January 2009 7:02 PM

    *indrume. (acum am observat)

    Mie nu mi se pare 😛 tu esti una din exceptii dupa cate vad eu 😉

  12. Little Miss Happy permalink
    Friday, 16th January 2009 7:06 PM

    *oh wait. sunt corecte ambele forme. my bad 😛

  13. Anca Sandu permalink
    Friday, 16th January 2009 7:30 PM

    Drept să spun, nu contează prea tare formele. Eu nici nu văzusem că ai folosit forma asta.

    Nu mă refeream decât la cazul cu Eminescu. Da, îmi place să citesc, dar asta numai pentru că a avut cine să mă îndrume. 🙂

Comments are closed.