Un drum lung şi frig

Mi-e rău psihic. Nu ştiu de la ce. Adică ştiu de la ce e, dar nu am cum să fac ceva în privinţa asta.
Tocmai eu, cea care rezolvă tot, nu lasă lucruri nefăcute, are totul clar în minte – să ajung în starea asta, din care nu pot să ies. Sau aş putea, dar implică un drum lung. Chiar foarte lung. Şi la propriu, şi la figurat. Şi de o parte, şi de cealaltă. E greu.

Tot frigul ăsta mă deprimă. Azi de dimineaţă, când am ieşit să mă duc la Institut, era un cancer de am crezut că deger. Şi tot astăzi am simţit pentru prima oară miros de iarnă. Cineva mi-a spus că a fost prima zi în care i-a îngheţat mâna pe ţigară.
Şi mai trecem şi la ora de iarnă. Ceea ce presupune seară de la ora cinci. Dumnezeule!

Mai nou, am făcut o obsesie pentru “Tides” a lui Sting. Este genială. Şi nu vă mai spun altceva, vă las pe voi să o căutaţi pe net şi să vedeţi de ce spun asta.

Mi-e tare somn, nu mă simt bine (e de la psihic, nu de la fizic). Depresie. Frig. Haine multe. Şi mai frig.
Vine iarna. Pfoai!

Sting – Tides/The Living Sea [1995]