În timp ce se învârtea camera cu mine (de menţionat că încă nu mi-a trecut) şi scriam ultima însemnare pe blog, mă întreabă Doamna Mama pe messenger de ce folosesc oamenii nickname-uri.
O întrebare foarte bună. La care nu am găsit un răspuns imediat – aşa cum fac de obicei (urlă modestia).
Chiar aşa, de ce se folosesc nickname-uri? Tot Doamna Mama presupunea ca oamenii ăştia au probleme de identitate – le e frică să îşi asume numele, trecutul, etc. Pe undeva s-ar putea să aibă dreptate, deşi nu cred 100 % în explicaţia asta.
Frică – nu e termenul cel mai potrivit. Să le placă anonimatul?
Asumarea identităţii – când ai aflat cine eşti şi eşti ferm convins că-ţi va fi bine aşa. Undeva prin adolescenţă. Chestie pe care o înveţi ori luând-o în bot de cât mai multe ori, ori inspirându-te de la cei din jurul tău.
Şi aşa am constatat că majoritatea bloggerilor mei preferaţi publică sub pseudonim. Pe mine nu mă deranjează. Până la urmă, e dreptul fiecăruia de a-şi alege o identitate. Şi Internetul e locul – impropriu spus – unde poţi face ce vrei. Pentru că nu e nimeni care să te cenzureze.
Şi faptul că publici sub pseudonim nu are nici o legătură cu cât de bine sau de prost scrii.
Chiar aşa, de ce le place unora să se ascundă sub pseudonime?
P.S.: Incoerenţa mi se trage de la durerea insuportabilă de cap. Shit happens.
Parov Stelar – Primavera/Primavera [2004]
simplicity is beauty 
Oamenilor le e teama de ceilalti. E o frica de cand lumea. E comfortabil si e si mai sigur intr-un fel. Niciodata nu stii cand toate cacaturile care le faci la un moment dat le descopera cineva peste ani. :)) De altfel, aceste pseudonime, iti dau o viata dubla, tripla, multipla, in fine. Esti alt om cand te cheama altfel.
Deci, practic, te ascunzi.
App are dreptate: “pseudonime”, dra perfectiune!
Imi cer scuze pentru greseala asta. My fault!