Skip to content

Povestea poveştii

Monday, 21st July 2008

Unul dintre cei mai frumoşi oameni pe care mi-a fost dat să-l văd a aflat în weekend că mi-am făcut minunăţia asta de blog (peiorativ vorbind). El nu e de acord cu ideea de blog în sine, pentru că vede tot Internetul ce scrii, pentru că mai sunt alte câteva sute de mii de bloguri, deci eşti un soi de trendinez (pe asta cu trendinezu’ am auzit-o la o colegă de curs); nu mai bine stai tu pe coada ta şi scrii doar pentru tine?!
Argumente perfect credibile şi cu care sunt întru totul de acord. Explicaţia “e un exerciţiu util” a fost dată de toată lumea de la masă (binevoiam a sta la o masă). Ok, am zis, e cel mai pe scurt lucru pe care pot să-l spun la o astfel de întrebare tip 3-defecte-3-calităţi. Apropo, urăsc întrebarea asta. Cum dracului să te caracterizezi aşa?!

M-am tot gândit la motive, de multă vreme mă tenta să scriu un articol în care să spun ce, de ce, unde, cum. Iată-l.

Cândva, demult, în vremuri acoperite de negura istoriei, am schiţat primul articol într-un caiet dictando, A5. De atunci am scris. Dar am scris doar în momentele de cruntă luciditate, într-un soi de eliberare, când realizam ce, de ce şi cum şi nimeni nu avea urechi să mă audă urlând din diverse cauze.

E un blog făcut la nervi. Din frustrare; am încercat să public nişte texte într-o revistă, au fost refuzate (revista avea standarde prea înalte) şi după faza “f&t&-le m&ma în c&r” mi-am zis că pot şi singură.
Aşa s-a născut ideea. Trebuia să se numească “Music. Me, myself and I”, trebuia să conţină diverse scrieri, trebuia să fie despre muzică. Zis şi făcut.
A doua zi, m-am aşezat la computer şi am cugetat adânc referitor la platforma pe care urma să o folosesc: WordPress sau Blogger. Am ales Blogger, pentru că eram logată la Google. Şi am zis să mă duc unde ştiu că se întâmplă lucruri bune.
În mai puţin de un sfert de oră şi fără prea multe dureri, lua naştere blogul pe care îl citiţi cu sârg chiar acum. Ştiam prea bine cum avea să arate (l-am proiectat într-o singură noapte în minte, extrem de nervoasă fiind şi citind bloguri cam un an şi ceva înainte să mi se urce piticii la nervii capului).
Primul post, scris chiar după “facere”, se intitulează “The Beginning” (de-a dreptul inspirat). Al doilea, scris la puţin timp după primul, era despre imnul blogului, şi anume o piesă fabuloasă, Faithless – Music Matters, care spune prea bine tot ce aş putea eu scrie în trei vieţi.
Au urmat atâtea şi atâtea poveşti, scrise pentru că mi-era drag să stau în faţa computerului şi să croşetez cuvintele…

Au mai fost unele mici probleme, cum ar fi legalitatea în care poţi sau nu să pui muzică pe Trilulilu. O securistă preocupată de legalitatea în care mă scald s-a documentat. Şi m-a convins, cu aplicaţie, să renunţ la a vă pune chiar aici piesele mele preferate. Care piese au avut şi ele o contribuţie majoră la ceea ce e blogul ăsta la doar (aproape) trei luni de la înfiinţare. Pentru că, trebuie să vă spun, ideea de bază şi cu care am plecat la drum era să pun o piesă deosebită lângă fiecare articol. Dar nu întotdeauna e cum vrei tu.

Şi apoi e… astăzi.
Sâc!

Depeche Mode – World In My Eyes/Violator [1990]

Advertisements

Comments are closed.