Skip to content

Cum era să dau foc minunatului apartament

Friday, 6th June 2008

Joi m-a năpădit o foame soră cu… foamea. Ca atare, mă îndrept hotărâtă spre bucătărie să-mi pregătesc nişte paste ca la mine acasă. Iau punga de paste, o desfac, o pun alături de aragaz sprijinită precar de nişte borcane, iau cratiţa, pun apă, pun sare, pun la fiert cratiţa, plec din bucătărie. Mai tastez ce mai tastez, ZBANG!!!!!!, ceva cade în bucătărie şi se răspândeşte pe podea. Era, în mod evident, punga cu paste. Mai rămân ceva tortellini d’alea în pungă, desfac şi al doilea pachet, între timp apa fierbea. Torn pastele în cratiţă, plec să mai tastez.
Pastele se fac, mi le pun în farfurie, dar mai raman câteva în cratiţă, iau ketchup-ul din birou, unde rămăsese de câteva zile, iau tacâmuri, mă duc în sufragerie să mă uit la Maria Coman cum citea ştirile de la ora 3.
Mănânc eu ce mănânc, pastele erau excelente (ce bine gătesc!). Între timp, începuse să miroasă a prăjeală. Trebuie să menţionez faptul că am o vecină care, atunci când se apucă de treabă, împute tot blocul. Nu am băgat în seamă mirosul, semăna cu cel de pâine prăjită.
Constat că mi-e somn şi, în consecinţă, mă culc. Mirosea, parcă, un pic mai pregnant. “Ce învârtoşat găteşte vecina!”. Dorm tun vreo două ore, începuse să miroasă bine a pâine prăjită, nu bag în seamă, doar visam. Mă trezesc atât cât să constat că sunt singură acasă. “Ce dracu’ o fi gătind aia?!” Mă culc la loc, mai dorm o oră juma’. De data asta, chiar trebuia să mă trezesc să scot câinele afară. Mirosea al dracu’ de tare. “Înţeleg că aia de sus vrea să-şi dea foc la casă, da’ totuşi!!”. Constat, în mod surprinzător, că mirosea foarte tare în dreptul bucătăriei. “Cine ştie cum o fi ţinând aia deschise geamurile”. Pun lesa câinelui, ies din casă, pe scară nu mirosea. “Bate vântul şi a dus mirosul. Să-i zică cineva că pute, da’ pute rău”.
În fine, mă plimb eu vreo douăzeci de minute cu câinele, mă întorc, deja începuse să miroasă şi în proximitatea uşii apartamentului meu. “La naiba!”. Intru în casă, scot lesa câinelui şi intru în bucătărie să beau un pahar cu apă.
Vecina nu gătea, pastele mele se prăjeau pe uscat în cratiţa care fusese plină ochi cu apă. ZÂMBEŞTE!

P.S.: Îmi cer scuze pentru repetiţia din text. Alt cuvânt chiar nu am găsit. Serios.

Rodrigo y Gabriela – Foc/Live Manchester and Dublin [2004]

Advertisements
6 Comments
  1. Anonymous permalink
    Saturday, 7th June 2008 10:45 AM

    abia astept sa citesc impresiile dupa ce vei aduce olita la starea initiala!
    =))

  2. Anca Sandu permalink
    Sunday, 8th June 2008 9:48 PM

    Amintiri din viitor: solutia aia de curatat pute al dracu’ de tare. Evident ca am frecat la cratita de mi-au sarit capacele, fara prea mari rezultate.

    Mercic pentru ajutor!!!!

  3. Anonymous permalink
    Monday, 9th June 2008 7:58 AM

    eu sunt optimista! CONTINUA!!!!!!

  4. Anca Sandu permalink
    Monday, 9th June 2008 10:45 AM

    Auzi, tu ai spalat cratita?!

  5. alexandra permalink
    Wednesday, 18th June 2008 8:16 PM

    =)) Bravo Anca!! Esti fenomenala..!! Cred ca nimeni n-ar fi in stare sa doarma cand pastele :)) Saracele paste!! 🙂 Lasa-te de gatit!!:))

  6. Anca Sandu permalink
    Monday, 23rd June 2008 7:25 PM

    alexandra, stii care e problema de fapt? ce gatesc eu are un gust extraordinar (modestia urla), dar Murphy nu se culca niciodata…

Comments are closed.