Văd marea şi simt nisipul cum îmi curge printre degete, printre gânduri şi armonii. Aud muzica lounge undeva, departe.
E sunetul mării care se sparge de nisipul atât de mărunt, atât de mult cel care-mi dă impresia că e undeva, cumva un acord. Nu e, căci marea şi nisipul se luptă mereu, nesfârşit. Şi, pentru totdeauna, marea se sparge în nisipul atât de mărunt, atât de mult.
Şi totuşi, undeva în spatele meu se aude Madonna – What it feels like a girl in remixul lui Stephane Pompougnac; îmi place băiatul ăsta, simte muzica, simte clipa (pentru aprofundare, ascultaţi Hotel Costes, compilaţia lui de muzică lounge).
Ridic ochii şi văd luna. E plină, albă, maiestuoasă în trecerea ei pe cer; căci da, timpul se mişcă atât de încet încât pot să văd cum luna contemplă marea pierdută în nisipul atât de mărunt, atât de mult.
Acolo visez să fiu, să aud nisipul, să simt marea, să las aerul tare să-mi treacă prin păr, iar sarea din atmosferă să treacă prin piele….
Până atunci doar visez.
Madonna – What It Feels Like A Girl (Stephane Pompougnac Mix)/Best Of Hotel Costes [2004]
simplicity is beauty 
:X marea .. marea e frumoasa . marea iti ofera totul .. la mare poti avea o idila.. la mare poti face orice… la mare poti gandi sub clar de luna.. la mare te poti imbata.. poti dormi pe plaja.. toate se pot intampla la mare:x
Hai ca-mi placi! Adica eu filosofez aici depsre Stephane Popmpougnac & Hotel Costes si tu-mi spui ca “la mare te poti imbata”… =))
Esti buna, da’ rau de tot!
=)) eu asta as face la mare:X toate nebuniile:)
Of, of, mai, mai…