De-a v-aţi ascunselea

Sunt nervoasă şi sictirită. Cam de vreo trei săptămâni, poate chiar o luni. Nu ştiu de ce, da’ mi se pare că lumea mă dă jos din tren, literalmente. Şi mă enervează la culme că nu pot să arăt lumii furtuna. Băi, e acolo. Se-ntâmplă, undeva. Iar aparenţa e ca şi cum nu.

Om de piatră, piatră de om. Om de om şi piatră de piatră. Şi toate ast’e patru zări co-există. Te împarţi frumuşel în patru. Da’ nu egal, ci cum te spargi. Sau te tai. Sar aşchii ascuţite, sau bucăţele moi şi calde.  Şi te joci de-a v-aţi ascunselea cu tine. Tu cu tine, singuri, ca de obicei.